Connect with us

Bíblia RU

João 7

1 După aceea, Isus străbătea Galilea; nu voia să stea în Iudea, pentrucă Iudeii căutau să -L omoare.

2 Şi praznicul Iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape.

3 Fraţii Lui I-au zis: ,,Pleacă de aici, şi du-Te în Iudea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările, pe cari le faci.

4 Nimeni nu face ceva în ascuns, cînd caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.“

5 Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.

6 Isus le -a zis: ,,Vremea Mea n'a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.

7 Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentrucă mărturisesc despre ea că lucrările ei sînt rele.

8 Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s'a împlinit încă vremea.“

9 Dupăce le -a spus aceste lucruri, a rămas în Galilea.

10 După ce s'au suit fraţii Lui la praznic, S'a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns.

11 Iudeii Îl căutau în timpul praznicului, şi ziceau: ,,Unde este?“

12 Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: ,,Este un om bun.“ Alţii ziceau: ,,Nu, ci duce norodul în rătăcire.“

13 Totuş, de frica Iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă.

14 Pela jumătatea praznicului, Isus S'a suit la Templu. Şi învăţa norodul.

15 Iudeii se mirau, şi ziceau: ,,Cum are omul acesta învăţătură, căci n'a învăţat niciodată?“

16 Isus le -a răspuns: ,,Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celuice M'a trimes pe Mine.

17 Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine.

18 Cine vorbeşte dela sine, caută slava lui însuş; dar cine caută slava Celuice l -a trimes, acela este adevărat, şi în el nu este strîmbătate.

19 Oare nu v'a dat Moise Legea? Totuş nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorîţi?“

20 Norodul I -a răspuns: ,,Ai drac. Cine caută să Te omoare?“

21 Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea.

22 Moise v'a dat porunca privitoare la tăierea împrejur-nu că ea vine dela Moise, ci dela patriarhi-şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului.

23 Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mînie împotriva Mea, pentrucă am însănătoşat un om întreg în ziua Sabatului?

24 Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.“

25 Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: ,,Nu este El acela, pe care caută ei să -L omoare?

26 Şi totuş, iată că vorbeşte pe faţă, şi ei nu -I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul?

27 Dar noi ştim de unde este omul acesta; însă, cînd va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este.“

28 Şi Isus, pe cînd învăţa pe norod în Templu, striga: ,,Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sînt! Eu n'am venit dela Mine însumi, ci Cel ce M'a trimes, este adevărat, şi voi nu -L cunoaşteţi.

29 Eu Îl cunosc, căci vin dela El, şi El M'a trimes.“

30 Ei căutau deci să -L prindă; şi nimeni n'a pus mîna pe El, căci încă nu -I sosise ceasul.

31 Mulţi din norod au crezut în El, şi ziceau: ,,Cînd va veni Hristosul, va face mai multe semne decît a făcut omul acesta?“

32 Fariseii au auzit pe norod spunînd în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au trimes nişte aprozi să -L prindă.

33 Isus a zis: ,,Mai sînt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M'a trimes.

34 Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.“

35 Iudeii au zis între ei: ,,Unde are de gînd să se ducă omul acesta, ca să nu -l putem găsi? Doar n'o avea de gînd să se ducă la cei împrăştiaţi printre Greci, şi să înveţe pe Greci?

36 Ce însemnează cuvintele acestea, pe cari le -a spus: ,Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni?“

37 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, şi a strigat: ,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.

38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura.“

39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să -L primească ceice vor crede în El. Căci Duhul Sfînt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.

40 Unii din norod, cînd au auzit aceste cuvinte, ziceau: ,,Acesta este cu adevărat Proorocul.“

41 Alţii ziceau: ,,Acesta este Hristosul.“ Şi alţii ziceau: ,,Cum, din Galilea are să vină Hristosul?

42 Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămînţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?“

43 S'a făcut deci desbinare în norod din pricina Lui.

44 Unii din ei voiau să -L prindă; dar nimeni n'a pus mîna pe El.

45 Aprozii s'au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la Farisei. Şi aceştia le-au zis: ,,De ce nu L-aţi adus?“

46 Aprozii au răspuns: ,,Niciodată n'a vorbit vreun om ca omul acesta.“

47 Fariseii le-au răspuns: ,,Doar n'aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire?

48 A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din Farisei?

49 Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!“

50 Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, şi care era unul din ei, le -a zis:

51 ,,Legea noastră osîndeşte ea pe un om înainte ca să -l asculte şi să ştie ce face?“

52 Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Şi tu eşti din Galilea? Cercetează bine, şi vei vedea că din Galilea nu s'a ridicat niciun prooroc.“

53 (Şi s'a întors fiecare acasă.

Continuar Lendo

Leave a Reply

O seu endereço de e-mail não será publicado. Campos obrigatórios são marcados com *